Burnout la 25 de ani, o realitate dureroasă pentru tineri. Generația Z este epuizată înainte să înceapă cu adevărat viața

Într-un oraș ca Iașul, cunoscut pentru viața universitară intensă, pentru dinamismul profesional și pentru scenele culturale efervescente, tinerii ar trebui să fie în plină dezvoltare, să viseze, să construiască, să creeze. Dar, în loc de entuziasm, întâlnim tot mai des termeni ca „epuizat”, „nu mai pot”, „nu mai am energie”, „sunt obosit tot timpul”, „nu mai găsesc sens”. Și asta la doar 23, 24 sau 25 de ani.

Burnout-ul la tineri a devenit o realitate tăcută, dar periculoasă, care afectează tot mai mulți studenți și angajați din Iași. Mulți dintre ei se simt deja „consumați” de viață, deși abia au intrat pe piața muncii. Vorbim despre stres profesional precoce, exigențe sociale uriașe, așteptări nerealiste, dar și despre o presiune constantă de a performa și de a fi „perfect” pe toate planurile: academic, profesional, social și estetic.

Viața pe „repede înainte”

Tinerii din Iași sunt prinși într-un cerc vicios în care jobul, studiile, proiectele personale și rețelele sociale nu mai lasă loc pentru respirație. Mulți dintre ei lucrează în IT, domeniul medical, comunicare, educație sau antreprenoriat, unde „multitaskingul” a devenit regula, nu excepția. Totul trebuie făcut „repede și bine”, iar greșeala nu este permisă. Această presiune constantă conduce la tulburări de somn, lipsă de concentrare, apatie, sindrom de epuizare cronică și chiar izolare socială.

Psihologii din Iași trag un semnal de alarmă. „Vedem din ce în ce mai mulți tineri care vin la terapie plângând din senin și spunând că nu mai știu cine sunt. Sunt bine din punct de vedere fizic, dar psihic sunt prăbușiți”, spune psihoterapeutul Letiția Popa. Multe cazuri de burnout emoțional sunt asociate cu sindromul impostorului, cu frica de eșec și cu nevoia continuă de validare online.

Piața muncii din Iași, deși ofertantă, pune presiune pe tineri prin contracte scurte, așteptări mari și o competitivitate care nu lasă loc de greșeli. În paralel, viața studențească devine tot mai haotică, cu sesiuni încărcate, joburi part-time, voluntariat și participări la proiecte extracurriculare care, deși valoroase, adaugă și mai mult stres.

La toate acestea se adaugă o dependență excesivă de tehnologie. Tinerii din Iași petrec, în medie, peste 9 ore zilnic în fața ecranelor – fie că vorbim de muncă, facultate sau social media. Această hiperconectare permanentă duce la oboseală mintală severă și la pierderea capacității de a te relaxa autentic. Pauza a devenit un lux. Tăcerea, un disconfort.

Tinerii numai au timp să trăiască în liniște

În acest context, nu e de mirare că sănătatea mintală a tinerilor din Iași este tot mai fragilă. Studiile recente arată că peste 60% dintre studenții din marile centre universitare au declarat că s-au simțit depășiți, anxioși și epuizați în ultimele 12 luni. Din păcate, foarte puțini apelează la ajutor specializat, de teamă să nu fie judecați sau din lipsa resurselor financiare.

Fenomenul de burnout la 25 de ani nu este un moft și nici un trend. Este expresia unui sistem care nu lasă loc de echilibru. Nu e vorba despre lene, ci despre tineri suprasolicitați, care nu mai au timp să trăiască cu adevărat. Viața lor a devenit o succesiune de obiective, deadline-uri, notificări, „task-uri”, „meetinguri” și „to-do lists”. Fericirea e amânată mereu, iar odihna este percepută ca o formă de slăbiciune.

„Este momentul să vorbim deschis despre burnout la tineri. Să promovăm educația emoțională, pauzele conștiente, timpul liber real, relațiile autentice și curajul de a spune nu. E nevoie de spații de respirație – în facultăți, la job, în oraș, în comunitate”, a completat psihoterapeutul.

Burnout-ul nu se vindecă printr-un weekend liber sau printr-o postare motivațională. Se vindecă prin schimbare profundă. Prin regândirea ritmului vieții. Prin redefinirea succesului, nu ca performanță continuă, ci ca armonie între muncă, suflet și corp. Generația Z merită mai mult decât supraviețuire cu zâmbet fals. Merită să trăiască o viață cu sens, cu pauze, cu joacă, cu tihnă, cu visuri reale și nu doar livrabile. Pentru că un oraș viu nu e cel în care se muncește fără oprire, ci cel în care se trăiește cu sens.

Maura ANGHEL