Cadrele didactice se pregătesc de proteste

Cadrele didactice se pregătesc de proteste

În timp ce elevii şi sindicaliştii din Finanţe şi ANAF protestează, profesorii se limitează să anunţe că din toamnă vor declanşa proteste. Până atunci, îşi declară nemulţumirea faţă de inechităţile din sistemul educaţional care - spun ei - sunt mai vizibile ca niciodată.

Liderul Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) Iaşi, Laviniu Lăcustă, anunţă că personalul administrativ, nedidactic, din învăţământul preuniversitar este una dintre puţinele categorii de angajaţi ai statului care nu beneficiază de sporul pentru condiţii vătămătoare, deşi legea îl prevede, iar instanţele de judecată s-au pronunţat clar în favoarea acordării acestuia. „Ironia, în acest moment, este că de la Educaţie, pe această zonă, nu e nimic de tăiat. Legea nu a fost aplicată la Iaşi în opt unităţi de învăţământ. Ministerul Educaţiei a refuzat timp de trei ani să pună în aplicare hotărâri judecătoreşti definitive. Asta în ciuda chiar a lămuririlor de dispozitiv. În acelaşi timp, în alte instituţii publice - ministere, autorităţi locale, agenţii - sporurile se acordă fără nicio problemă. Fără procese. Fără opoziţie. Cei care muncesc efectiv în medii nocive - îngrijitori care utilizează substanţe de curăţenie, personalul din bucătării şi alte categorii - sunt excluşi de la acest drept. Mai mult, s-au făcut verificări pentru a afla cum au reuşit unii angajaţi din trei judeţe să obţină ceea ce li se cuvine prin lege”, a spus Laviniu Lăcustă. 

Sindicalistul spune că nu se poate recurge la restructurare în Educaţie fără să fie destabilizat întreg sistemul. „Ministerul şi Guvernul riscă să-şi antagonizeze total un întreg domeniu pus la colţ de 35 de ani”, spune Lăcustă. Laura RADU

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.