Cercetătorii ieşeni, indignați de declarațiile „inconștiente” ale unui deputat

Cercetătorii ieşeni, indignați de declarațiile „inconștiente” ale unui deputat

* mai mulţi cercetători din cadrul institutelor aflate în subordinea Academiei Române, filiala Iaşi, au transmis o scrisoare deschisă către deputatul Claudiu Năsui, după ce acesta a publicat pe reţelele sociale o listă de institute de cercetare, descrise drept „bugetofage” şi „opace” în activitate * „Credeţi că această muncă poate fi realizată doar pe principiile economiei de piaţă? Nu, cercetarea fundamentală nu se pretează la logica pieţei”, transmit cercetătorii ieșeni

Iniţiativa deputatului Claudiu Năsui (USR), fost ministru al Economiei - care a afirmat că a auzit de aceste instituţii doar pentru că se află în litigiu cu unele dintre ele în ceea ce privește transparenţa salarizării - a stârnit reacţii vehemente din partea mediului academic ieșean.

Semnatarii scrisorii sunt indignaţi de faptul că în postarea publicată pe 2 iunie Claudiu Năsui a prezentat într-o manieră tendenţioasă activitatea unor institute de cercetare-dezvoltare, inducând ideea că acestea sunt irelevante şi consumă nejustificat bani publici. „Ați indus ideea că cele mai multe dintre agențiile de pe listă sunt instituții ermetice, despre care nu știe exact cu ce se ocupă, și că sunt bugetofage”, transmite Biroul Executiv al Sindicatului Angajaţilor Academiei Române, filiala Iaşi.       

Autorii scrisorii deschise atrag atenţia că asemenea afirmaţii generalizante aduc prejudicii unei întregi categorii de profesionişti, fără o minimă documentare asupra realităţii din domeniu. „Aţi determinat opinia publică să simtă că noi, cercetătorii, îi băgăm mâna în buzunar, furând din veniturile care nu ni se cuvin”, afirmă semnatarii. Ei resping categoric ideea că institutele de cercetare ar fi lipsite de rezultate şi solicită o dezbatere publică reală, cu participarea efectivă a cercetătorilor.

În replică la afirmaţia că Ministerul Educaţiei ar fi început o evaluare a acestor institute ca urmare a postării, cercetătorii precizează că acest lucru este „total fals” şi reprezintă o afirmaţie nedocumentată.

Scrisoarea scoate în evidenţă importanţa muncii ştiinţifice în domenii specializate, cum ar fi istoria, filologia sau studiile de arhivă, subliniind faptul că performanţa nu poate fi judecată exclusiv în termeni de eficienţă economică. „Credeţi că această muncă poate fi realizată doar pe principiile economiei de piaţă? Nu, cercetarea fundamentală nu se pretează la logica pieţei”, se afirmă în text.

Totodată, este adus în discuţie nivelul scăzut al salarizării în aceste institute, în comparaţie cu învăţământul preuniversitar sau administraţia publică, aspect care descurajează formarea şi menţinerea tinerilor specialişti în sistemul de cercetare. „Credeți că această muncă poate fi realizată doar pe principiile economiei de piață (ai livrat produsul, ți-am plătit prețul)? Nu, cercetarea fundamentală nu se pretează la logica pieței; unele domenii au nevoie de timp, răbdare și susținere constantă pentru a aduce rezultate durabile. Însă fără aceste rezultate și în afara acestor domenii „neproductive”, România nu ar mai aparține familiei statelor civilizate”, transmit sindicaliştii de la Academia Română, filiala Iaşi.

Semnatarii îşi exprimă deschiderea faţă de o dezbatere onestă şi responsabilă privind viitorul cercetării româneşti, dar atrag atenţia că soluţiile nu se pot construi prin stigmatizarea instituţiilor. „Nu e cazul să se 'sacrifice' arbitrar instituţii, ci trebuie să construim o înţelegere comună, care implică realism şi profesionalism”, transmit semnatarii scrisorii deschise. Laura RADU, Maura ANGHEL

 

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.