După patru ani de anchetă şi încă cinci de proces, ciprioţii bătăuşi au scăpat de condamnare, dar au de plătit victimei 100.000 euro

După patru ani de anchetă şi încă cinci de proces, ciprioţii bătăuşi au scăpat de condamnare, dar au de plătit victimei 100.000 euro

O altercaţie banală, derulată în zori de zi, la ieşirea dintr-un club din zona Palas Mall, s-a transformat într-o epopee ce, la un moment dat, părea fără sfârşit. Un grup de ciprioţi s-au luat la harţă cu unul de germani, după înjurături reciproce în limba română, s-a trecut la violenţe fizice.

La bătaie au participat doar trei dintre persoanele aflate de faţă. Doi insulari şi neamţul. Unul dintre ei, Angelos P., a fost mai brutal, expediindu-l la sol pe Jan P., cetăţeanul german. Acesta a căzut, lovindu-se cu capul de asfalt. A fost momentul final al conflictului, agenţii de pază de la club şi taximetriştii ce se aflau în zonă au intervenit, au sunat la 112, Jan a ajuns la spital şi a avut nevoie de 45 zile deîngrijiri medicale. Tot nu s-a vindecat, a rămas infirm pe viaţă, fiind diagnosticat cu anosmie (pierderea totală a simţului mirosului). Ca atare, a făcut plângere penală împotriva ciprioţilor.

Ancheta a fost greoaie, ambele părţi implicate în dosar părăsiseră Iaşul, a fost nevoie de translatori autorizaţi, de audierea martorilor, aşa că rechizitoriul a ajuns în instanţă abia pe 28 iunie 2019. Au fost 46 termene de judecată, magistraţii întâmpinând aceleaşi dificultăţi ca şi achetatorii. A trecut timpul, faptele s-au prescris, astfel încât, prin hotărârea de vinerea trecută, s-a dispus încetarea procesului penal. Asta a fost vestea bună pentru cei doi inculpaţi. Cea rea e că au de plătit victimei suma de 100.000 euro drept daune morale.

Deşi inculpaţii susţinuseră tot timpul că a fost vorba doar de nişte îmbrânceli, medicul legist i-a contrazis: „o acţiune de îmbrâncire, neurmată de căderea persoanei vătămate, nu este aptă să producă o contuzie a bulbului olfactiv şi nici pierderea totală a simţului olfactiv”. Pentru această suferinţă, neamţul trebuie să fie despăgubit cu suma menţionată. Claudiu CONSTANTIN

 

 

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.