FOTO-- Cercetașii Liceului Universității „Alexandru Ioan Cuza” au plecat în explorarea viitorului

Există momente în viață în care ceva se încheie, dar nimic nu se termină. La 11 ani, un copil nu închide pur și simplu o ușă, ci lasă în urmă o cameră întreagă: cu miros de cretă, cu litere tremurate în caiet, cu râsete în recreație și emoții neînțelese la marginea testelor. Se încheie o vârstă a începuturilor. Iar această trecere, pentru cei 24 de elevi ai clasei a IV-a de la Liceul Universității „Alexandru Ioan Cuza”  nu s-a făcut cu zgomot, ci cu profunzime.

Au fost cercetași nu prin uniforma purtată, ci prin felul în care au învățat să meargă în lume: în echipă, cu rucsacul plin de întrebări, cu pași blânzi, dar siguri, și cu respect față de tot ce înseamnă adevăr, curiozitate și prietenie.

O carte care nu se vede, dar care există

Timp de cinci ani, acești copii au scris o carte nevăzută, ajutați de prof. înv. Iuliana Penu. Nu au adunat capitole în Word sau caiete tipărite, ci în gesturi și trăiri. Prima zi de școală, cu emoția care face să-ți tremure glasul când îți spui numele. Prima dictare fără greșeală. Prima ceartă și prima împăcare. Prima dată când ai ajutat fără să ți se ceară… Toate acestea sunt pagini. File reale, care nu se așază în rafturi, ci în interiorul fiecăruia.

Clasa lor nu a fost doar o sală, ci un ecosistem. Pe pereți, desenele copilăriei. Pe bănci, urme de pix și promisiuni șoptite. În colțul de la fereastră, poate, gândurile celor care visau mai departe. Aici, matematica a fost uneori pretext pentru cooperare. Limba română – un exercițiu de sinceritate. Științele – o aventură în care „de ce?” nu s-a temut niciodată de „nu știu încă”. Aici au crescut rădăcini. Nu doar de cunoaștere, ci de suflet.

O întrebare în loc de punct

Spre deosebire de alte generații care termină cu flori și poze, acești copii au încheiat cu o întrebare: „Cine sunt eu și ce voi deveni?”. Nu a fost o temă de la școală. A fost o întrebare care a crescut odată cu ei. Un fir interior care s-a întins din prima zi și a ajuns, tăcut, în acest final. Unii au început să o aștearnă în scris. Alții – în gând. Toți au simțit că nu există un răspuns clar, ci doar o invitație: să rămâi deschis, să te asculți, să te construiești cu blândețe.

Doamna, adică prof. înv. Iuliana Penu, a fost mai mult decât dascăl. A fost martoră a formării lor interioare. Le-a dat nu doar litere, ci și liniște. Nu doar corecturi, ci și încurajare. A știut să tacă lângă emoțiile fragile și să vorbească atunci când curajul lipsea. A crescut odată cu ei – cu grija acelui dascăl care înțelege că nu toți copiii se deschid în același timp, dar toți pot înflori dacă sunt priviți cu adevăr.

Filmul de final, doar o frântură vizibilă

Un film discret a surprins ultimele minute dintr-o poveste care nu se poate înregistra în întregime: cântece tremurate, lacrimi sincere, îmbrățișări care nu se mai termină. Unii copii aveau în ochi zâmbetul curajos al celor care așteaptă noutatea. Alții – tristețea celui care înțelege, chiar fără cuvinte, că ceva ce nu va mai fi, a fost totuși atât de frumos.

Dar ceea ce nu se vede în film e esențialul: modul în care și-au scris, zi de zi, identitatea. În liniște. În joacă. În prietenie. În rezultatele de la concursuri, în diplome și în aplauzele de la întrecerile de excelență.

La absolvire, nu s-au despărțit. S-au continuat. S-au luat unii pe alții cu ei, în memorie și în felul de a fi. Au plecat cu lecții care nu se notează în cataloage: cum să aștepți, cum să ierți, cum să te oprești din alergare și să întrebi:
„Dar eu, încotro merg?”.

Au învățat că fiecare om e o poveste. Și că, în cele din urmă, nimeni nu te întreabă ce note ai avut, ci ce ai făcut cu întrebările tale.

Povestea merge mai departe

Ce le rămâne? O carte invizibilă, dar plină. Un spațiu de început. O voce interioară care le va aminti, peste ani, de acel timp în care au fost întrebați cu iubire: „Cine ești tu, cu adevărat?” și li s-a răspuns: „Ești binevenit să afli.”

Acum pleacă în explorarea viitorului. Și, oricât de lung va fi drumul, cartea aceasta – trăită, nu tipărită – va rămâne deschisă.

Maura ANGHEL