Iașul care se gustă. Delicii locale într-o zi de sâmbătă

Sâmbăta, în Iași, nu e doar o zi de odihnă. E o invitație la a simți orașul cu toate simțurile — în special cu gustul. Într-un traseu imaginar dar ușor de urmat, de la mirosul de aluat copt până la savoarea autentică a brânzei de capră de la o fermă locală, descoperim cum Iașul își spune povestea prin gusturi, oameni și tradiții păstrate cu grijă.

Dimineața începe cu parfum de vanilie și aluat fraged
Primul popas e într-o patiserie veche de pe strada Lăpușneanu, unde rețetele nu s-au schimbat de decenii. Aici, foietajul are sunetul crocant al dimineților din copilărie, iar vanilia din cornurile cu cremă pare să vină direct din vremurile în care „gustul bun” era o promisiune, nu un slogan.

În Piața Nicolina, acolo unde totul se vinde cu glas tare și se cumpără cu ochii închiși, după miros. Tanti Lenuța își așază tacticos legăturile de ceapă verde și ridichi pe o pânză brodată. Din lădițele de lemn zâmbesc roșii inegale, dar atât de roșii, încât supermarketul ar roși de rușine.

La câțiva pași, un tânăr cu șorț verde și accent din Țibănești povestește despre cașul făcut dimineață, pus deja în coșuri de rachită. „Noi nu facem nimic care să țină luni de zile. Ce n-avem curaj să dăm copiilor noștri, nu dăm nici clienților.”

La prânz, ne lăsăm duși de pași către Târgu Cucu. Acolo, între blocuri, într-o prăvălie modestă cu vitrină mică, se vinde turtă dulce după rețeta săsească adusă cândva de un cofetar călător. E cu scorțișoară, miere, cuișoare și decorată cu glazură albă, trasă cu pensula. Se vinde la bucată, dar e greu să iei doar una.

Un copil cu rucsac galben cere trei bucăți „pentru mama, tata și bunicul”. Vânzătoarea zâmbește: „Așa încep amintirile bune.”

Într-o singură zi, orașul se lasă gustat din toate colțurile sale. Nu-i trebuie restaurante cu stele sau meniuri scrise în trei limbi. Are povești în foi de plăcintă, miresme în piețe și emoție în borcane.

Iașul care se gustă nu e doar o alegere culinară. E o formă de atașament față de locul în care trăiești. Un fel de-a spune: aici, mâncarea are nume de familie. Și suflet.

 Clara DIMA