Iașul cere un loc la masa deciziilor europene. Costel Alexe: „Fără regiuni, nu există tranziție”

Iașul cere un loc la masa deciziilor europene. Costel Alexe: „Fără regiuni, nu există tranziție”

În timp ce Bruxelles-ul discută despre o Europă verde, liderii regiunilor trag un semnal de alarmă: fără implicarea comunităților locale, planurile vor rămâne doar pe hârtie. Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a reprezentat România la cea de-a 167-a sesiune plenară a Comitetului European al Regiunilor (CoR), pledând ferm pentru includerea reală a autorităților locale în procesul decizional privind tranziția ecologică. „Nu putem vorbi despre neutralitate climatică fără să punem regiunile și orașele în centrul acestei tranziții”, a declarat Alexe în plenul reuniunii, atrăgând atenția asupra problemelor concrete cu care se confruntă județul Iași. Potrivit președintelui CJ, două bariere majore împiedică progresul în zona de sustenabilitate. Prima este finanțarea incoerentă și impredictibilă, care lovește în special în regiunile mai puțin dezvoltate sau în comunitățile rurale, lipsite de capacitate administrativă comparabilă cu cea a marilor orașe. A doua este incapacitatea de a atrage capital privat, cauzată de lipsa unor mecanisme flexibile de parteneriat public-privat și de un cadru legislativ neclar. „Sprijin cu toată convingerea ideea că autoritățile locale și regionale trebuie incluse de la început în discuțiile despre tranziția către o Europă curată. Pentru că știm ce ne trebuie, știm ce putem face, iar dacă vrem rezultate, deciziile trebuie luate împreună. Este o chestiune de eficiență, nu doar de reprezentare”, a subliniat Costel Alexe.

Intervenția președintelui CJ Iași vine într-un moment în care Uniunea Europeană își recalibrează politicile climatice, fiind tot mai evident că reușita acestora depinde de modul în care sunt implementate pe teren, acolo unde locuiesc oamenii.

Regiunile nu mai acceptă să fie doar executanți ai unor directive venite „de sus”. Vor să participe direct, să fie consultate și sprijinite real. Iar vocea Iașului – una dintre cele mai mari regiuni din România – nu se lasă ignorată.

Comitetul European al Regiunilor (CoR) este forul UE care reunește reprezentanții locali și regionali din cele 27 de state membre. La cea de-a 167-a sesiune plenară, temele principale au vizat accelerarea tranziției verzi, reziliența comunităților și investițiile în infrastructura sustenabilă.

Dan DIMA

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.