Iașul invizibil. Migrația rescrie orașul fără ca nimeni să observe

În Iași, orașul cu aer universitar și trecut istoric, se petrece o transformare despre care nu vorbește nimeni cu adevărat. Nu este o revoluție urbană, ci o mutație lentă, tăcută, dar profundă. În prezent, peste 12.000 de cetățeni străini locuiesc în oraș: studenți, angajați în construcții, livratori, lucrători în restaurante, spitale și centre comerciale. Unii au venit pentru o diplomă europeană. Alții pentru supraviețuire. Alții, pur și simplu, pentru o viață mai suportabilă.

Raj are 34 de ani, vine din Pakistan și lucrează ca șofer pe Bolt de doi ani. Spune că orașul e liniștit, dar rece. „Iașul e ok. Liniștit. Oamenii nu vorbesc cu mine. Dar nici nu mă întreabă de ce am venit. Mă simt în siguranță, dar invizibil”. Nu este singurul care simte asta. Nepalezii care lucrează în restaurante sau hoteluri, vietnamezii din construcții, bonele din Filipine ori livratorii din Sri Lanka, cu toții împart același oraș cu ieșenii, dar nu și același spațiu social.

Străinii din clusterele discrete

Iașul pare să tolereze diversitatea atâta timp cât nu deranjează. Oamenii își văd de drum, împart același tramvai, același cartier, același loc de muncă, dar nu aceleași cuvinte. Străinii trăiesc în clustere discrete: în campusuri, în barăci ale firmelor de construcții, în apartamente colective sau hoteluri ieftine transformate în locuințe. Nu există cursuri de limba română pentru ei, nici centre de integrare, nici spații reale de întâlnire. Administrația locală nu propune nimic concret – nicio strategie, niciun program, nicio inițiativă.

Studenții străini, în special cei de la Medicină, trăiesc într-un univers paralel, între facultate și cămine. Muncitorii asiatici lucrează în tăcere, trimițând bani acasă. Livratorii pedalează zi și noapte, iar refugiații din Siria sau Ucraina caută locuri de muncă și sprijin temporar, adesea din partea ONG-urilor, nu a statului. Conviețuirea există, dar e una tăcută, formală, funcțională – fără profunzime. Orașul se folosește de forța lor de muncă, dar nu le oferă nici apartenență, nici recunoaștere.

Există o ruptură invizibilă care crește în fiecare zi: între Iașul vechi, cu valorile sale tradiționale și populația locală, și Iașul nou, format din oameni veniți din toate colțurile lumii, care muncesc, studiază, trăiesc, dar nu apar în nicio poveste oficială. Nu sunt prezenți în dezbateri, în campanii, în proiecte culturale. Nici măcar în viziunea urbană pe termen lung.

Aceasta nu este o criză, ci o oportunitate ratată. Diversitatea poate fi un avantaj enorm – cultural, economic, social. Dar pentru ca acest lucru să se întâmple, e nevoie de un pas decisiv: să nu mai ignorăm realitatea. Să vorbim. Să construim poduri. Să oferim sprijin, spațiu și demnitate. În lipsa acestora, orașul se va scinda tot mai mult între „noi” și „ceilalți”.

Teona SOARE