Incendiu de vegetație provocat de un ieșean neglijent

Incendiu de vegetație provocat de un ieșean neglijent

* acestuia nu i-a păsat unde aruncă țigara, iar pompierii au fost solicitați de urgență, reușind să limiteze extinderea flăcărilor

Prima zi a lunii iulie a fost una extrem de aglomerată pentru pompierii militari ieșeni, care au continuat să fie prezenți acolo unde comunitatea a avut nevoie de ajutor. În total, pe data de 1 iulie, au fost înregistrate 67 de misiuni și acțiuni operative, de cele mai multe ori fiind vorba despre acordarea primului ajutor medical, despre stingerea incediilor și despre înlăturarea altor pericole pentru populație.

În aceeași zi, un ieșean neglijent a provocat un incendiu de vegetație în comuna Miroslava, din cauza faptului că nu i-a păsat unde și-a aruncat țigara. La ora 17:35, echipajele Detașamentului 1 de Pompieri Iași au intervenit pentru a stinge un incendiu de vegetație uscată care a afectat aproximativ 300 de metri pătrați. Intervenția a fost una extrem de rapidă, iar salvatorii au reușit să limiteze extinderea flăcărilor. 

În aceste condiții, pompierii trag un semnal de alarmă în rândul populației și îi îndeamnă pe ieșeni să fie atenți în momentul în care aruncă o țigară aprinsă. „Reamintim cetățenilor că arderea vegetației este strict interzisă, iar fumatul în apropierea zonelor uscate, mai ales în perioadele caniculare sau cu vânt, poate duce la producerea unor incendii cu urmări grave. Este esențială respectarea normelor de siguranță și sesizarea oricărei situații de risc la 112”, au precizat reprezentanții ISU Iași.

Sfat important și pentru conducătorii auto

În aceeași zi, la ora 18:26, pompierii Detașamentului 2 au fost solicitați să intervină pe strada Sălciilor din municipiul Iași, unde un autoturism parcat pe carosabil a fost cuprins de flăcări și a ars în totalitate. Din primele cercetări, cauza probabilă a incendiului este acțiunea intenționată a unor persoane iresponsabile. „Proprietarii de autovehicule sunt sfătuiți să parcheze în zone sigure, să evite lăsarea materialelor inflamabile în interiorul mașinii și să sesizeze autoritățile în cazul în care observă persoane cu comportamente suspecte în apropierea vehiculului”, au mai transmis reprezentanții ISU Iași. Cristian ANDREI

 

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.