Judecat pentru că s-a apărat de câini. Cu toporul

Judecat pentru că s-a apărat de câini. Cu toporul

 Mihail N. s-a dus să negocieze ceva cu un vecin de cartier, un anume Marian S. A intrat în curtea acestuia, s-au aşezat la masa de afară şi au pornit discuţiile. Care s-au soldat cu un eşec total.

Vizibil enervat, Marian şi-a dezlegat cei trei câini şi i-a asmuţit asupra lui Mihail. Acesta nu avea cum să scape cu fuga şi, din disperare, a înşfăcat un topor uitat lângă zidul casei şi a lovit cu el orbeşte. În câteva minute, a decapitat cele trei animale. S-a potolit apoi, n-a mai dat şi în Marian, a lăsat toporul şi a plecat.

Marian nu s-a împăcat cu ideea, telefonul său filmase întreg incidentul, a făcut plângere penală, lui Mihail i-a fost deschis dosar penal pentru săvârşirea a trei infracţiuni de ucidere a animalelor, cu intenţie, fără drept. Judecătorul de cameră preliminară a hotărât că rechizitoriul a fost întomit legal, că probele au fost adiministrate conform legislaţiei şi a stabilit că procesul poate începe. Urmează să se stabilească primul termen de judecată. Claudiu CONSTANTIN

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.