Magistraţii au tergiversat lucrurile până n-a mai fost nevoie să judece solicitările deţinutului

Magistraţii au tergiversat lucrurile până n-a mai fost nevoie să judece solicitările deţinutului

* asta ca replică pentru agasările la care au fost supuşi, timp de trei ani de către acesta * în acest răstimp, el a depus în instanţă aproape 20 de contestaţii

Cât a stat în puşcărie, C.B. a agasat atât pe cei de la Penitenciarul Iaşi, cât şi pe magistraţi. În doar trei ani, el a depus aproape 20 de contestaţii. La adresa judecătorului delegat sau la executare. Ultima iniţiativă de acest fel a fost împotriva încheierii din 22 martie a.c. Deţinutul n-a catadicsit să-şi motiveze cererea.

Magistraţii i-au răspuns cu aceeaşi monedă. Au tergiversat lucrurile până n-a mai fost nevoie să judece solicitările sale. Pentru că a mai cerut şi liberarea condiţionată. În mai, C.B. a fost liberat la termen, contestaţia împotriva hotărârii judecătorului delegat a fost analizată abia luni, 19 august a.c. Cum era logic şi normal, a fost respinsă, ca rămasă fără obiect. La fel au stat lucrurile şi ieri, când a fost termenul pentru cererea de liberare condiţionată. A rămas şi ea fără obiect. Dar petentul a trebuit să piardă timp, prezentându-se în instanţă şi nu pe degeaba. Trebuie să scoată din buzunar câte 100 lei pentru fiecare demers în parte. Claudiu CONSTANTIN

 

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.