Marcel Iureș deschide SFR 16 la Iași cu spectacolul „Don Quijote”

Marcel Iureș deschide SFR 16 la Iași cu spectacolul „Don Quijote”

Festivalul Serile Filmului Românesc (SFR) propune publicului ieșean, pentru deschiderea celei de-a 16-a ediții, un eveniment teatral de excepție. Sâmbătă, 9 august 2025, ora 20:00, pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, va avea loc premiera locală a spectacolului „Don Quijote”, în regia lui Alexandru Dabija, cu Marcel Iureș în rolul principal.

Actorul, apreciat pe plan internațional și invitat special al edițiilor anterioare SFR, revine astfel în fața publicului ieșean cu o creație teatrală spectaculoasă, realizată sub egida Teatrului ACT București.

Un spectacol între iluzie și luciditate

Inspirată de capodopera lui Miguel de Cervantes și adaptată scenic de James Fenton, această versiune a Don Quijote explorează cu profunzime și umor granița dintre idealism și realitate.
Alături de Marcel Iureș, pe scenă se vor afla: Dan Rădulescu, Oana Predescu, Ruxandra Maniu, Iosif Paștina și Ionuț Moldoveanu. Costumele sunt semnate de Maria Miu, iar traducerea aparține lui George State.

„Don Quijote” este o producție ACT, susținută de StarAssembly, cu o durată de 2h10 (pauză inclusă), recomandată publicului cu vârsta peste 12 ani.

O poveste reinventată pentru o nouă generație

Textul clasic este reimaginat într-o montare modernă, cu accente poetice și reflexive. Don Quijote, bătrânul visător care pornește să îndrepte nedreptățile lumii, este prezentat aici într-o cheie profund umană. Alături de Sancho Panza, întruchipat de Dan Rădulescu, el străbate o lume fragilă, unde iluziile sunt mai adevărate decât realitatea.

„Să ne bucurăm de timpul rămas!”, transmite regizorul Alexandru Dabija, într-o notă borgesiană, care însoțește montarea ca un manifest artistic în sine. Iar Marcel Iureș, cu vocea unui narator dintr-o altă eră, îndeamnă: „Îndrăzniți să o credeți.”

Marcel Iureș, o prezență constantă la SFR

După edițiile din 2022 și 2024, unde a fost invitat de onoare și protagonist al spectacolului „Rosto”, actorul Marcel Iureș revine la Iași cu un spectacol-simbol. În cadrul SFR 13, publicul a putut urmări și proiecțiile unor filme reprezentative din cariera sa, precum Octav, O vară de neuitat sau The Peacemaker.

„Prezența lui Marcel Iureș pe scena ieșeană este mereu o sărbătoare a artei. Este important ca oamenii să vadă marii actori jucând live, să simtă energia transmisă direct din scenă”, declară Andrei Giurgia, directorul festivalului SFR.

Maura ANGHEL

 

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.