Noi parcuri de joacă, la Miroslava

Noi parcuri de joacă, la Miroslava

După construcția și darea în folosință în cursul acestui an a parcurilor de joacă pentru copii de la Brătuleni, Vorovești, Proselnici, Cornești și Ciurbești, Primăria Miroslava intenționează să amenajeze noi astfel de obiective și în celelalte sate componente ale comunei.

Mai mult, autoritățile își propun ca parcurile de joacă pntru copii să beneficieze de multe alte facilități, astfel încât ele să devină adevărate „oaze de socializare” pentru locuitori. „În campania electorală au fost multe discuții cu privire la viitorul Miroslavei și la cât de prietenoasă poate fi comuna cu locuitorii săi mai tineri. Am discutat de nenumărate ori despre parcurile de joacă și necesitatea lor. Am identificat locurile din comună unde primăria are teren, am prioritizat, conform cerințelor dumneavoastră, construcția de parcuri și ne-am ținut de cuvânt. Anul acesta am realizat cinci parcuri de joacă. În funcție de fondurile de care vom dispune, în bugetul pentru anul viitor vom include bani pentru realizarea de parcuri de joacă pentru copii și în alte zone”, a declarat primarul Dan Niță.

Potrivit acestuia, o comunitate „tânără și vibrantă” așa cum este cea din Miroslava are nevoie de o diversificare a activităților de recreere, mai ales în week-end. „Parcurile de joacă sunt locuri în care copiii se pot juca, iar părinții și bunicii pot socializa. De aceea, importanța lor este evidentă în crearea nucleului comunității. Momentan, parcurile sunt pentru copii, dar împreună cu noua mea echipă vom încerca să le dăm și alte funcțiuni. Cetățenii care doresc să întreprindă acțiuni sociale în comună vor avea susținerea primăriei. Așadar, vă rog să veniți cu propuneri și, mai important, să păstrați intacte și curate parcurile de joacă pentru copii déjà existente”, afirmă edilul într-un mesaj adresat locuitorilor comunei.

Cele 5 parcuri de joacă pentru copii, realizate în acest an în satele satele Brătuleni (în curtea școlii), Ciurbești (în curtea grădiniței), Cornești (lângă sala de sport), Proselnici (în curtea școlii) și Vorovești (în curtea școlii), fac parte dintr-un proiect în valoare de 1,06 milioane de lei inițiat de Primărie și finanțat cu bani din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Fiecare parc de joacă este compus dintr-un complex de joacă, două hlinte (tobogane) cu câte două locuri (din care una cu scaun de protecție), un balansoar tip caracatiță, un balansoar (trei metri) pe arcuri cu figurine 3D, un ursuleț 3D pe arc, un elefant 3D pe arc și un carusel cu figurine 3D. Edi MACRI

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.