Premiu pentru Emil Coșeru și recunoaștere pentru Teatru³ CUB
Ediția cu numărul 33 a Galei Premiilor UNITER a adus în prim-plan excelența teatrală românească, iar Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași a fost, fără îndoială, una dintre revelațiile serii. Actorul Emil Coșeru, societar al Naționalului ieșean, a fost distins cu Premiul pentru întreaga activitate, într-un moment emoționant desfășurat pe scena Sălii „Amza Pellea” a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova.
„Dedic acest minunat premiu profesorilor mei, Moni Ghelerter și Zoe Anghel Stanca. Fără ei, nu eram aici. Mulțumesc Senatului UNITER, mulțumesc Teatrului Național Iași, cu o trupă tânără, minunată, alături de care vom crea spectacole valoroase și în continuare”, a declarat Emil Coșeru în aplauzele unei săli pline de emoție.
Dar nu doar premiul pentru activitatea sa vastă a adus Iașul în lumina reflectoarelor. Naționalul ieșean a mai fost prezent în competiție cu două nominalizări importante: Tatiana Ionesi, pentru Cea mai bună actriță în rol secundar, și Cosmin Maxim, pentru Cel mai bun actor în rol secundar,
Ambele pentru rolurile din spectacolul „Zi de bucurie” de Arne Lygre, o creație semnată de Radu Afrim, cu univers sonor și light design inedit, scenografie de Anna Kupás, montat la Teatru³ CUB — spațiul alternativ care a devenit, în ultimii ani, un nucleu artistic vital în peisajul teatral ieșean.
Teatrul³ CUB, o scenă temporară devenită simbol
Într-un gest de solidaritate rar întâlnit, Cristian Hadji-Culea, directorul Teatrului Național Iași, a urcat pe scenă pentru a oferi Premiul pentru Cel mai bun Lighting design, dar a profitat de ocazie pentru a atrage atenția asupra problemei relocării sălii Teatru³ CUB, aflată sub semnul incertitudinii: „Am inventat, fiind obligați, un teatru temporar, din lemn, care s-a dovedit o bijuterie. Nu neapărat pe dinafară, cât pe dinăuntru. Sunt spectacole minunate, multe, foarte bune, unele premiate chiar aici, la UNITER”.
Hadji-Culea a mulțumit publicului și comunității teatrale pentru sprijinul acordat cauzei menținerii CUB-ului în proximitatea Naționalului și a subliniat importanța solidarității culturale, indiferent de generație, estetică sau statut profesional.
Evenimentul, găzduit de Teatrul Național din Craiova, a marcat totodată 175 de ani de existență ai teatrului craiovean, un reper major pentru istoria culturală a României. Maura ANGHEL
Prezența Naționalului ieșean la Gala UNITER 2025 nu a fost doar simbolică, ci o reconfirmare a valorii și a puterii de regenerare artistică. Cu o echipă tânără, creativă și diversă, teatrul continuă să genereze producții de top, recunoscute atât de public, cât și de critică.
Într-un climat marcat de incertitudini privind infrastructura culturală, mesajul venit de la UNITER este clar: arta teatrală nu doar că rezistă, ci inspiră, unește și transformă.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.