Schimbare de conducere la Spitalul de Copii „Sf. Maria”. Dr. Cătălina Ionescu, noul manager interimar

Schimbare de conducere la Spitalul de Copii „Sf. Maria”. Dr. Cătălina Ionescu, noul manager interimar

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași intră într-o nouă etapă administrativă. Începând cu 1 iulie 2025, conducerea unității medicale este preluată temporar de dr. Cătălina Maria Ionescu, medic primar pediatru, numită manager interimar prin dispoziția președintelui Consiliului Județean Iași.

Mandatul Alinei Belu, care a condus spitalul în ultimii patru ani, s-a încheiat la începutul săptămânii. Noua legislație privind conducerea instituțiilor sanitare a impus criterii suplimentare pe care Belu nu le mai îndeplinea, ceea ce a dus la eliberarea sa din funcție.

Cine este dr. Cătălina Ionescu?
Cătălina Maria Ionescu activează în cadrul Spitalului de Copii din anul 1995, având o carieră solidă în pediatrie, cu specializare în nefrologie pediatrică. Din 2018 este director medical al spitalului și este recunoscută pentru profesionalismul, echilibrul decizional și implicarea constantă în activitatea medicală și organizatorică a instituției. „Este o alegere de tranziție care asigură continuitatea și stabilitatea managementului spitalului până la organizarea concursului legal”, susțin surse din administrația județeană.

Alina Belu a fost numită manager pe 1 iulie 2021, în perioada critică a pandemiei COVID-19. În timpul mandatului său, Spitalul de Copii „Sf. Maria” a traversat momente dificile, dar și perioade de dezvoltare: au fost demarate proiecte de modernizare, dintre care cel mai important a fost eficientizarea energetică a clădirii principale, realizată cu sprijinul Consiliului Județean.

Funcția de manager urmează să fie ocupată prin concurs, conform legislației în vigoare. Deși în ultimele luni au existat neclarități între Consiliul Județean și Consiliul de Administrație al spitalului privind responsabilitatea organizării procedurii, autoritățile județene au clarificat că organizarea concursului revine în mod legal CA-ului instituției.

„Concursul este realizat, conform legii, de către Consiliul de Administrație. Ne dorim manageri validați prin competiție deschisă la toate spitalele din subordine”, a declarat recent vicepreședintele CJ Iași, Marius Dangă.

Spitalul „Sf. Maria” este cea mai importantă unitate pediatrică din zona Moldovei, deservind anual mii de copii din întreaga regiune. Noul manager va trebui să gestioneze nu doar provocările de ordin administrativ și medical, ci și continuarea proiectelor de dezvoltare, atragerea de fonduri, motivarea echipei și integrarea noilor cerințe digitale în actul medical.

În perioada următoare, Consiliul de Administrație va stabili metodologia concursului, va desemna comisia de evaluare și va publica oficial calendarul procedurii. Până atunci, spitalul va funcționa sub conducerea provizorie a dr. Cătălina Ionescu.

Diana MARCU

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.