Școli fără glas. La Iași, reforma educațională taie în carne vie

Școli fără glas. La Iași, reforma educațională taie în carne vie

Începând cu toamna anului 2025, sistemul educațional din județul Iași intră într-o nouă eră, una în care autonomia locală dispare, iar școlile mici sunt înghițite de un mecanism birocratic impersonal. Legea 141/2025 redesenează harta școlară fără să țină cont de comunități, tradiții sau nevoile reale ale copiilor. Sub umbrela unei „reorganizări”, 34 de unități de învățământ din județ își pierd personalitatea juridică, devenind simple extensii administrative ale altor instituții mai mari.

Asta înseamnă, în termeni concreți, că aceste unități nu vor mai avea conducere proprie, nu vor mai putea decide asupra bugetului, a resurselor sau a direcției educaționale. Directorii dispar, consiliile de administrație locale devin irelevante, iar identitatea fiecărei unități este dizolvată în formule seci de eficiență.

Reforma nu ocolește nici orașele, nici satele. În municipiul Iași, 15 grădinițe cu program prelungit și 4 școli gimnaziale vor intra în această reorganizare. Printre ele, instituții cunoscute și frecventate de sute de copii din cartierele aglomerate ale orașului. Pașcaniul, Hârlăul și Târgu Frumosul pierd, la rândul lor, unități importante, inclusiv un liceu tehnologic – o piesă-cheie pentru educația profesională într-o zonă în care tinerii abia mai găsesc opțiuni viabile.

În mediul rural, tăierea e și mai dureroasă. Zece școli din sate precum Liteni, Poiana, Vânători, Chicerea, Slobozia sau Glodenii Gândului își pierd autonomia. În multe dintre aceste locuri, școala nu e doar un spațiu de învățare, ci centrul unei comunități fragile.

Legea e aplicată rece, matematic, în funcție de cifre și praguri de efectiv, fără să se țină cont de realitatea umană. Părinții nu au fost consultați, cadrele didactice nu au fost ascultate, iar autoritățile locale au primit doar sarcina de a pune în aplicare un plan deja trasat. Oficialii spun că fiecare caz e analizat individual, dar rezultatul este același: școala locală dispare ca entitate vie și devine un simplu cod într-un registru administrativ.

Teona SOARE

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.