Start înscrieri la Semimaraton, evenimentul emblemă al Iașului!
* în cei nouă ani de existență, această competiție a crescut de la 685 de alergători în prima ediție, până aproape de 3000 în 2025, iar în 2026, se estimează că va depăși pragul de 3.000 de înscriși * ediția cu numărul 10, programată pentru 26 aprilie 2026, marchează „un deceniu de efort, bucurie și schimbare în comunitatea locală”
Înscrierile pentru Semimaraton Iași HCLTECH 2026 sunt oficial deschise! Cel mai mare eveniment de alergare din Nord-Estul țării, împlinește 10 ani de excelență, implicare și solidaritate, anul viitor, pe 26 aprilie.
„Salutăm implicarea sponsorilor, care este fundamentală. Fără susținerea celor care cred în această cauză și o sprijină cu inima și resursele lor, Semimaraton Iași nu ar fi posibil. Ne bucurăm să anunțăm sponsorii și partenerii care poartă numele curselor Semimaraton Iași 2026 și, nu în ultimul rând, mulțumim celor peste 100 de companii care contribuie la succesul evenimentului. Împreună, facem posibil ca sportul să devină o forță a binelui, iar solidaritatea, un exemplu de unitate și generozitate pentru toți”, au transmis organizatorii.
Aceștia consideră că și voluntarii sunt motivul principal pentru care evenimentul devine o experiență specială: „Ei aduc energie, timp și dedicare, contribuind la succesul evenimentului și la susținerea cauzei copiilor. Înscrierile pentru ei se deschid în februarie 2026”.
De la 685 alegători la 2.900
În cei nouă ani de existență, această competiție a crescut de la 685 de alergători în prima ediție, până aproape de 3000 în 2025, iar în 2026, se estimează că va depăși pragul de 3.000 de înscriși. „Ediția aniversară din 2026 va fi mai specială ca niciodată. Pe lângă întrecerea sportivă, va exista o zonă de vânzare a articolelor sportive, pentru ca pasionații să găsească echipamente și accesorii potrivite pentru stilul lor de viață sănătos. În plus, pentru a marca cu adevărat această aniversare, organizatorii plănuiesc un concert festiv. De la idee la realitate, Semimaraton Iași a fost construit pe un mesaj simplu și puternic: Ești la start, ai câștigat!”. Nu este despre performanța individuală, ci despre comunitate. Când alergi alături de oameni care împărtășesc aceleași valori, ai și mai multă forță, pentru tine și pentru cei care au nevoie de sprijin”, afirmă organizatorii. În acest mod, Semimaraton Iași a devenit o comunitate de oameni faini, iubitori de sport, de sănătate, de viață și susținerea celor mai vulnerabili”, au mai transmis organizatorii
Traseu și probe sportive
Participanții pot alege dintre curse diferite, adaptate pregătirii lor: 2,5 km, 5 km, 10 km sau 21 km. Traseul începe de la Palatul Culturii, urcă prin frumosul Copou până la stadionul Emil Alexandrescu și se întoarce pe același drum emblematic, încărcat de istorie. Pentru cei mici și pentru persoanele cu dizabilități, cursele se desfășoară în Piața Palat, oferind fiecăruia șansa de a participa și de a simți bucuria alergării.
Carmen DEACONU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.