Teatrul „Luceafărul” cucerește Europa
Unul dintre cele mai apreciate spectacole ale Teatrului „Luceafărul”, „Stația clovnilor”, a adăugat recent un nou reper internațional în palmaresul său: Stockholm, Suedia. Pe 5 și 6 iunie 2025, sala Teatrului Tribunalen a fost arhiplină la cele trei reprezentații susținute în parteneriat cu Institutul Cultural Român din Stockholm, în cadrul programului aniversar de 75 de ani al instituției.
Conceput ca un spectacol nonverbal, Stația clovnilor mizează pe o dramaturgie vizuală și emoțională, combinând momente de duet, trio și ansamblu într-o succesiune poetică de stări: comic, liric, nostalgic. Opt actori talentați – George Cocoş, Cătălin Cucu, Claudiu Gălățeanu, Dragoş Maftei, Carmen Mihalache, Raluca Pintilie, Elena Zmuncilă și Liliana Mavriș-Vârlan – construiesc o lume a clovnilor în care este primit cu empatie un călător vârstnic, într-o metaforă scenică fără cuvinte, dar cu un impact emoțional profund. Regia este semnată de Ana Crăciun Lambru, costumele și păpușile sunt create de Alexandra Budianu, iar decorul de Elena Iorga.
Spectacole cu suflet, în mijlocul oamenilor
După succesul din Suedia, Stația clovnilor se întoarce în țară, direct în mijlocul comunității. Pe 27 iunie, de la ora 11:00, spectacolul va fi prezentat în Parcul Memorial Ciurea 1917, în localitatea Lunca Cetățuii, comuna Ciurea. Evenimentul face parte din strategia de apropiere față de publicul rural, așa cum explică managerul interimar Oltița Cîntec: „Spectatorii din mediul rural au fost întotdeauna în atenție. I-am avut frecvent în sălile noastre, dar ne place să ajungem și noi la ei, acolo unde se poate. Vremea ne permite să jucăm în aer liber, iar asta oferă o experiență și mai intensă”.
Teatrul românesc, o punte culturală între Iași și Chișinău
La începutul lunii iulie, Teatrul Luceafărul ajunge din nou în Republica Moldova, de data aceasta cu spectacolul Albinuța, inspirat din celebra carte pentru copii a poetului Grigore Vieru. Reprezentația va avea loc pe 1 iulie, de la ora 18:00, în Grădina Publică „Alunelul” din Chișinău, în cadrul Festivalului Românesc de Animație pentru Copii (FRAC), organizat de Teatrul Piciul Julien și Direcția Cultură a Municipiului Chișinău. Spectacolul este o călătorie educativă și muzicală prin alfabet și cifre, în care copiii sunt încurajați să participe activ – să recite, să răspundă la ghicitori și să descopere lumea prin poezie și joc. În regia lui Ion Ciubotaru, cu scenografia semnată de Mihai Pastramagiu și distribuția formată din Gabriela Andrei, Beatrice Volbea, Ionela Arvinte, Iulia Deloiu Trif și Cosmin Rotariu, Albinuța readuce în atenție farmecul literaturii pentru cei mici.
Teatrul „Luceafărul” din Iași continuă să demonstreze că arta scenică nu are granițe și că publicul merită să fie atins acolo unde se află – fie într-o metropolă scandinavă, fie într-un sat din România sau în parcurile din Chișinău. Turneele, participările la festivaluri internaționale și prezența în mijlocul comunității transformă teatrul într-un instrument viu de educație, empatie și bucurie colectivă. Maura ANGHEL
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.