Timpuri paralele, pe vechea Uliță Sârbească

Duminica, strada Lăpușneanu pare o fotografie colorată manual, cu margini ușor roase de timp. Sub parfumul teilor care refuză să abdice, se amestecă sunetele jazzului și mirosul insinuant al grătarelor, ca două vremuri care n-au reușit niciodată să se înțeleagă. O bătrână cu umbreluță de dantelă zâmbește unei fetițe cu role și nimeni nu-și dă seama că tocmai s-a petrecut o reverență între lumi.

Tineri la plimbare, ai căror pași s-au oprit la primele borduri prăfuite care se potrivesc mai bine cu blugii lor retezați decât băncile cu mânere din fier forjat ce amintesc de balcoanele muzeelor. Dincolo de draperii, trecutul îi urmărește cu ochi nelămuriți. Prezentul bate istoria cu altfel de arme... Îndrăgostiți ce se privesc peste paharele cu limonadă și-și strecoară unul altuia frânturi din prăjiturile de pe farfurie cu grija cu care ar hrăni un bebeluș. Bărbați care comentează ultimele decizii politice în fața halbelor cu bere rece a cărei spumă rămâne prinsă de colțul gurii ca gheața ce a cuprins ultima ședință cu un CEO arogant.

Pe bănci vezi bunicuțe cochete cu pălărioare de soare și umbreluțe din dantelă fină ce amintesc de o eleganță pe care doar albumele vintage o mai arată, alături de domni care retrăiesc vremurile în care lumea nu se mai definea prin algoritmi, ci prin relații strâns legate fie de prietenie sau dragoste, fie de ură sau alte gânduri parșive. Dar măcar era umană! Aprecierile se măsurau în îmbrățișări, nu în Likeuri date de boți...

Copii pe triciclete sau role, care fac să zbârnâie pavelele, pe care calcă apăsat  părinți Millennials ce vorbesc despre taskuri, mâncare fusion, city-breakuri. Portari plictisiți de la muzee în așteptarea celor care vor să meargă în trecut. Barista tatuați de la cafenelele din care aromele se revarsă cu generozitate în ceștile groase și reci, pe fundal de jazz și în pofta vinovată a unei narghilele. Sunt lumi amestecate, care colorează vechea Uliță Sârbească și-i dau o altă imagine, a unui prezent ce cândva ar fi putut părea distopic, dar totuși atât de real ca și parfumul teilor pe care niciun miros scăpat din bucătăriile teraselor nu reușește să-l alunge.

Dacă îți iei răgazul unui ceai rece, sorbit într-un colț al străzii, poți vedea o lume în care timpurile se amestecă și creează cadre ce par a nu se potrivi în niciun scenariu, dar totuși e reală. O lume cu trăiri paralele!

Totul pare suspendat în timp: o uliță care-și amintește ce-a fost și care acceptă, fără tragism, ce devine. Nicio scenă nu pare completă, dar toate sunt rotunde și adevărate. Lăpușneanu, duminica, e o lume care respiră în paranteze. Și tocmai de aceea, rămâne în tine.

Maura ANGHEL

 Sursa foto -- Internet