Viața cu salariu mediu e o farsă. La Iași, clasa de mijloc se prăbușește

 Trăim într-un oraș care se vrea european, dar în care totul costă mai mult decât ne permitem. În Iași, a fi „decent” nu mai înseamnă stabilitate, ci o luptă zilnică cu limitele financiare, cu propriile epuizări și cu rușinea socială. Salariile arată bine doar în tabelele guvernamentale. În realitate, familiile care câștigă împreună 9.000–10.000 de lei lunar nu mai au cum să respire. Plătesc rate, grădiniță, facturi, mâncare. Când ajung la sfârșitul lunii, nu mai rămâne nimic.

 Totul începe cu educația: școlile publice nu mai sunt o opțiune viabilă. Nu pentru că nu există profesori buni, ci pentru că sistemul e haotic, subfinanțat și inegal. Părinții caută siguranță și coerență, dar o găsesc doar în mediul privat – dacă și-l permit. Costurile sunt uriașe, iar opțiunile se restrâng. Pentru fiecare activitate în plus, se face o renunțare în altă parte: mai puțină mâncare sănătoasă, niciun concediu, haine luate „la reduceri”.

  Bucurii puține și renunțări pe bandă rulantă

 Accesul la sănătate e o ruletă rusească. „Dacă vrei tratament la timp, plătești. Dacă nu, aștepți luni. Statul oferă promisiuni, nu soluții”, spune Ionuț Popa, un tânăr de 35 de ani. Familiile din clasa de mijloc ajung să cheltuiască sute de lei lunar pe consultații, analize și tratamente, în timp ce contribuie lunar la un sistem public care nu le mai oferă aproape nimic.

Iar cultura, timpul liber, bucuriile mici? Devin rarități. Un bilet la teatru e înlocuit de o seară în fața televizorului. Un weekend în afara orașului e anulat pentru că „nu e momentul”. Cărțile se transformă în liste de dorințe, iar spectacolele – în amintiri dintr-o viață în care părea că e loc și pentru noi.

Aceasta este noua față a clasei de mijloc: oameni care par bine, dar nu mai sunt. Care muncesc, dar nu trăiesc. Care nu cerșesc, dar se prăbușesc în tăcere. Sărăcia albă a devenit normalitatea. Nu se vede, dar se simte – în ochii obosiți, în vocea resemnată, în gândul că „măcar avem un loc de muncă”.

Viața cu salariu mediu a devenit o farsă crudă, o linie trasată între realitate și speranță, între aparență și epuizare. Clasa de mijloc se scufundă încet și nimeni nu pare să observe. Sau, mai grav, nimeni nu mai reacționează.

Clara DIMA