Viperele veninoase ale Iașului

Viperele veninoase ale Iașului
Viperele veninoase ale Iașului

  Iașul găzduiește o diversitate surprinzătoare de șerpi, iar prezența lor este un semn al unui ecosistem încă funcțional. Cu toate acestea, mulți locuitori nu știu că șerpii întâlniți în grădini, păduri sau chiar în parcări urbane fac parte din specii strict protejate. În prezent, în județul Iași au fost confirmate șapte specii de șerpi, fiecare cu un rol ecologic important, toate aflate sub protecție legală.

   Șarpele-rău și balaurul, reptilele ce pot atinge și doi metri

 Cele mai frecvente apariții includ șarpele de casă (Natrix natrix), complet inofensiv, dar ușor de recunoscut după cele două pete galbene de lângă cap, și șarpele de alun (Coronella austriaca), discret, maroniu, adesea confundat cu viperele. Aceste două specii pot fi văzute chiar și în zonele periurbane sau în apropierea cartierelor, fără să reprezinte vreun pericol.

Specii mai rare, dar documentate recent în județ, sunt șarpele lui Esculap, șarpele-rău și balaurul (Elaphe sauromates). Ei pot atinge lungimi impresionante, de peste 2 metri. Cu toate că pot părea amenințători, sunt neveninoși și evită contactul cu omul.

Iașul găzduiește și două specii de vipere protejate, ambele cu o distribuție foarte restrânsă: vipera lui Nikolsky, o specie forestieră cu desen caracteristic sau complet negru, și vipera de stepă moldavă (Vipera ursinii moldavica), o subspecie endemică pentru estul României. Aceasta din urmă este cea mai mică și mai puțin periculoasă viperă din țară, dar extrem de vulnerabilă la dispariție. În județul Iași, se mai găsește doar în două situri Natura 2000, aflate chiar în apropierea orașului”, a spus dr Alexandru Strugariu, cercetător în cadrul Institutului de Cercetări Interdisciplinare al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, președintele Grupul Herpetologic Moldavica. Cele două situri sunt Dealul lui Dumnezeu și Valea lui David.

  Prezența șerpilor nu este un motiv de panică, ci un semn că natura încă rezistă

 Locurile unde pot fi observați acești șerpi variază de la păduri (Bârnova, Hârlău), pajiști și lunci (zona Prutului), până la grădini sau curți din oraș. „Au fost cazuri în care șerpi de alun au fost găsiți inclusiv în incinta unor supermarketuri. Terenurile agricole sunt însă zone unde aceste reptile apar tot mai rar, din cauza pesticidelor și distrugerii habitatelor”, a atras atenția Alexandru Strugariu.

În ceea ce privește măsurile de conservare, cercetătorii din Iași sunt activi în documentare și protecție, chiar dacă nu există finanțări guvernamentale constante. În perioada următoare va începe un amplu proiect național de monitorizare a amfibienilor și reptilelor, la care vor participa și echipe din Iași. Asociația Grupul Herpetologic Moldavica, împreună cu studenți și profesori ai Universității „Alexandru Ioan Cuza”, lucrează deja la studii, proiecte și baze de date despre reptilele din regiune.

În trecut, proiecte locale de protecție au fost finanțate cu sume cuprinse între 700 și 450.000 lei. În lipsa unor fonduri stabile, cercetătorii continuă să monitorizeze din resurse proprii, susținând și studenții care aleg să-și dedice lucrările de licență sau dizertație acestui domeniu. Ce pot face cetățenii? Fiecare observație poate conta enorm”, a adăugat Alexandru Strugariu. Locuitorii din județul Iași sunt încurajați să folosească platforma de știință cetățenească iNaturalist, unde pot încărca imagini cu reptilele întâlnite, sau să trimită direct observațiile către specialiștii Asociației Moldavica (office.moldavica@gmail.com). Astfel de date au dus deja la descoperiri importante, precum reconfirmarea prezenței viperei de stepă în județul Buzău sau boa de nisip în sudul țării, aceasta fiind cu adevărat o descoperire fiindcă nu mai fusese semnalată niciodată în zonă.

Prezența șerpilor în Iași nu este un motiv de panică, ci un semn că natura încă rezistă. Respectul, cunoașterea și implicarea locală pot face diferența dintre dispariție și conservare. Iar șerpii, departe de a fi „dușmani”, sunt aliați discreți în echilibrul naturii urbane și rurale.

Maura ANGHEL

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.