Trei noi transplanturi de organe, la Iași
La Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iaşi a fost realizată zilele trecute o prelevare de organe şi ţesuturi, de la un donator în vârstă de 42 de ani aflat în moarte cerebrală. Intervenţia a avut loc prin bunăvoinţa familiei care şi-a dat acordul pentru acest gest.
Echipa medicală implicată a fost formată din dr. Diana Maftei, coordonatorul din partea Spitalului de Neurochirurgie Iaşi, dr. Ecaterina Olaru, Kdp, coordonatorul regional de transplant dr. Raluca Neagu, dr. Mihai Zabara, dr. Ramona Cadar şi asistentul Bogdan Ciobanu, dr. Daniel Andone. „În urma prelevării, s-a realizat un transplant hepatic, la Spitalul Sf. Spiridon. Este al cincilea transplant hepatic efectuat în acest an, beneficiarul având 42 de ani. La Spitalul Parhon din Iaşi s-au efectuat două transplanturi renale la nişte pacienţi în vârstă de 50 de ani. Corneele au fost prelevate iar intervenţiile de transplant s-au făcut la Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti. Restul organelor nu au putut fi prelevate din motive medicale”, a spus coordonatorul regional de transplant, dr. Raluca Neagu. Laura RADU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.